DIN SUMAR:

• Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre»
• Întoarcerea fiului către sat • Interviu cu prof. dr. Adriana Rujan
• Catrene umoristice - Ioan Nelu Vişan
• Mărturisiri - Radu Octavian Maier
• Leonid Dimov - Poeme
• Miracole ale copilăriei - Denisa Popescu
• Profil - Valentin Crucianu - reportaj de Elisaveta Novac
• Din viaţa rromilor: Lungul drum al întoarcerii către nicăieri - Fevronia Novac - Canada
• Din legendele satului: Jidovul
• Păstorul satului - Prof. Cezar Bădescu
• Impresii despre satul natal
• Din creaţiile copiilor de la Vultureşti
• Nichifor Crainic - Poeme religioase

PĂSTORUL SATULUI

«Fiecare stă singur pe marginea pământului atins de o rază de soare şi deodată e seară.»

Salvadore Quasimodo

Poartă pe umeri ani mulţi - e nonagenar, născut în 1908, dar nu le simte apăsarea, fiindcă i-a trăit nu atât pentru sine, cât mai ales pentru comunitatea din care face parte. E încă vioi şi, de-i stai în faţă, gata oricând să sloboade o vorbă de duh. Preotul pensionar Ioan Şt. Stănciulescu este un longeviv nu doar prin timpul depănat în cursul vieţii ci şi prin actele sale de caritate.

Întâiul între cei 40 colegi la terminarea seminarului, absolvă facultatea de teologie cu „Magna cum laude” dar refuză ofertele tentante de a rămâne în învăţământul superior sau de a fi trimis ca preot la biserica românească din Anglia, preferând să se întoarcă în satul natal. Il chema datoria de a păstori oamenii din mijlocul cărora plecase, contribuind la sănătatea lor morală şi civilizatoare. Aici era locul unde teza de licenţă „Conducerea pastorală a tineretului” trebuia să-i devină crezul de o viaţă. Fiindcă la maturizare, atunci când va prelua destinele de la înaintaşi, acest tineret trebuie să fie bine orientat, să ştie ce aşteaptă de la viaţă, care-i e menirea şi la rându-i ce să lase viitorimii.

Vine şi este instalat ca preot paroh la biserica „Sfânta Paraschiva” din satul Arefu, în 1929. De acum şi până la încetarea activităţii, timp de peste şase decenii şi jumătate, participă nemijlocit la tot ce s-a realizat în comună spre binele obştesc. Veghează la păstrarea adevăratei cre-dinţe creştine. Aşa se face că sectele n-au prins rădăcini în parohia sa desi au existat destule încercări. Promovează cultul strămoşilor dând cinstirea cuvenită eroilor neamului. Alături de fruntaşii comunei mobilizează enoriaşii să contribuie prin muncă şi băneşte la înălţarea unui monument al eroilor în curtea bisericii. Aici, pe doua cruci masive de piatră sunt încrustate numele celor căzuţi în luptele pentru independenţa ţării şi pentru făurirea României Mari.

S-a numărat printre iniţiatorii fondării, în 1942, a Căminului cultural ca focar de lumină şi cultură în viaţa satului. A fost o bună vreme şi farmacistul localităţii răspunzând de păstrarea şi distribuirea medicamentelor de la punctul farmaceutic creau în cadrul Căminului cultural. Să mai adăugăm şi altruismul său ? Da ! Fiindcă fără să stea în cumpănă, a cedat din proprietatea personală patru trupuri de teren: cel pe care s-a construit dispensarul uman, al doilea unde s-a înălţat noul local de şcoală cu 10 săli de clasă, al treilea pentru amenajarea terenului de sport ce deserveşte şcoala şi ultimul pentru a fi dat în schimb cetăţenilor cărora li s-a tăiat din grădina casei la trecerea variantei de şosea ce leagă centrul comunei de drumul naţional Bucureşti – Transfăgărăşan.

Iată de ce pentru arăfeni preotul Stănciulescu rămâne nu numai duhovnic şi păstor ci şi un om cum rar ţi-e dat să întâlneşti. Este Popa Tanda din nuvela lui Slavici. Işi depăşeşte însă prototipul, fiind şi un intelectual de elită. Alături de tatăl său Stanciu Stănciulescu – fost revizor şcolar cls. A II-a – a întocmit o valoroasă monografie a satului, iar prin articolele semnate ani în şir în paginile reviste „Lumina pentru toţi” a contribuit la înnobilarea multor suflete cu pilde din faptele Mântuitorului.

De curând primarul şi Consiliul local – în numele instituţiei ce o reprezintă – au săvârşit o obligaţie morală şi un act de dreptate, declarându-l „Cetăţean de onoare”. Diploma acordată pe 18 martie 2004, reprezintă din partea semenilor, meritata recunoştinţă definită de marele Iorga, într-o cugetare ca fiind „dobânda împrumuturilor sufleteşti”.

Prezent la solemnitatea momentului mi-am pus o întrebare, chit de-a rămâne retorică : Oare pentru atâţia tineri talentaţi, ridicaţi din lumea satelor, dar obsedati la ora actuală numai de câştigarea banilor, parohul Ioan Şt. Stănciulescu din Arefu, n-ar trebui să constituie un exemplu demn de urmat?…

Prof. Cezar Bădescu