DIN SUMAR:

• Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre»
• Întoarcerea fiului către sat • Interviu cu prof. dr. Adriana Rujan
• Catrene umoristice - Ioan Nelu Vişan
• Mărturisiri - Radu Octavian Maier
• Leonid Dimov - Poeme
• Miracole ale copilăriei - Denisa Popescu
• Profil - Valentin Crucianu - reportaj de Elisaveta Novac
• Din viaţa rromilor: Lungul drum al întoarcerii către nicăieri - Fevronia Novac - Canada
• Din legendele satului: Jidovul
• Păstorul satului - Prof. Cezar Bădescu
• Impresii despre satul natal
• Din creaţiile copiilor de la Vultureşti
• Nichifor Crainic - Poeme religioase

IMPRESII DESPRE SATUL NATAL

Superioritatea morală şi efortul lui Don Quijote de a stărui în ideal

Avem bucuria să descoperim din ce în ce mai multe reacţii, ale confraţilor publicişti, în presa locală şi naţională, fapt care ne întăreşte convingerea ca satul cu problematica lui de natură umană, socială şi culturală intră încet, încet, în conştiinţa unei bune categorii umane, confirmându-i valoarea, dar remarcând şi anumite inconsecvenţe. Editorialul domnului Mihai Golescu, din cotidianul Argeşul,16 aprilie 2004, „Popa şi domnu’ învăţător” surprinde insuficienta implicare a liderilor culturali în revigorarea culturală a satului românesc, fapt ce atrage după sine o pustiire a sufletelor („profesorii nu merg cu copiii la slujbele religioase, nu se ocupă de activităţi extraşcolare care să le dezvolte gustul pentru lectură, pentru creaţie, pentru meşteşuguri”). Preotul nu merge din casă în casă, asemenea corifeilor Şcolii Ardelene să reaprindă lumina pierdută. Mihai Golescu visează cu ochii deschişi „la ceasul când, ca altădată, dascălul se va duce la biserică împreună cu clasa sa, iar popa va călca pragul şcolii la o oră de dirigenţie spirituală”. Comentând revista Satul natal nr. 10, editorialistul pune degetul pe rană, subliniind vehement somnolenţa în care încă se zbate satul românesc în urcuşul greu către integrarea în valorile europene, pe drumul dintre tradiţie şi modernitate.

O provocare culturală de natură să ne creeze nezdruncinată hotărâre în demersul proiectelor ce au în conţinutul lor „sfântul pământ inspirator”, este articolul „Satul Natal”, Doamna Elisaveta Novac şi „beteşugul” lui Don Quijote, apărut în Argeşul ortodox cu semnătura tânărului profesor Laurenţiu Dumitru. Autorul priveşte cu scepticism declarat „aventura” la care s-a angajat Asociaţia Nova Internaţional de câţiva ani buni încoace, şi gândul îl trimite la „cavaleria rătăcitoare” a cărei victimă este eroul lui Miguel de Cervantes, Don Quijote. „ De câte ori am ocazia să răsfoiesc revista Satul Natal la care trudeşte şi pe care o realizează distinsa doamnă cu suflet creştin, poeta Elisaveta Novac, îmi amintesc de idealistul Don Quijote ce se bătea cu morile de vânt… Doamna Elisaveta Novac întărită în credinţă, luptă din răsputeri să recupereze valorile spirituale uitate ale satului românesc, îl venerează pentru ceea ce a fost, dar mai ales pentru ce poate redeveni. Dânsa crede ca nimeni altcineva în însănătoşirea realităţii româneşti, având, pare-se, şi soluţii la îndemână. Apariţia revistei este sprijinită de Sfânta Episcopie a Argeşului şi Muscelului, lucru firesc, zic eu, căci doar păstorul de suflete din mediul rural ştie cel mai bine starea jalnică în care se află satul actual. Cine altcineva simte dogoritor necesitatea unei astfel de renaşteri, dacă nu preotul satului ? "

Asemenea lui Don Quijote, un modest proprietar de pământ, care se autointitulează cavaler şi ia drept scutier pe Sancho Panza – un biet ţăran analfabet, ce spera ca pe această cale să scape de sărăcie - ce porneşte în lume căutând aventuri menite a îndrepta strâmbătăţile şi a-i salva pe cei asupriţi, aşadar, asemenea „cavalerului tristei figuri” şi noi am luat traista pe umăr, ca în copilărie, şi am plecat în căutarea frumuseţilor nevăzute ale lumii satului, spre a le ivi în lumină. Şi drumul nostru pare destul de întortocheat, plin de uriaşi, care de multe ori ni se aşează împotrivă să ne întoarne din cărare şi care se transformă în mori de vânt, dar mai adăstăm o clipă după o luptă pierdută şi pornim din nou prin acelaşi labirint, căruia visăm să-i dăm de căpătâi. Şi azi şi mâine şi mereu cu nădejdea şi cu credinţa că vom descoperi o lume nouă cu noi valori morale, o lume în stare să adune laolaltă vechiul şi noul într-o fericită formulă luminată de ancestralitate . Cum nu ne putem despărţi în veci de strămoşi tot astfel nu ne putem despărţi în veci de sat. Şi voi fi iarăşi acuzată de donquijotism dacă voi spune ca satul românesc va rămâne unic şi veşnic în spaţiul pământesc, ca o insulă încărcată de farmec în mijlocul oceanului. Frumuseţea satului românesc vine din credinţă, din tradiţie şi din copiii care, iată, cultivă în fel şi chip aceste valori ale trecutului şi ale prezentului. Veniţi în satul românesc să cunoaşteţi armonia şi vraja dintre pământ şi cer, să ascultaţi cum vorbeşte pământul, cum respiră pădurea şi câmpul, cum murmură apa şi freamătă holdele într-o unduire cosmică, veniţi în zariştea noastră să vă miruiţi cu boabele de rouă stelare !

- continuarea în pagina 22 -