DIN SUMAR:

• Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre»
• Întoarcerea fiului către sat • Interviu cu prof. dr. Adriana Rujan
• Catrene umoristice - Ioan Nelu Vişan
• Mărturisiri - Radu Octavian Maier
• Leonid Dimov - Poeme
• Miracole ale copilăriei - Denisa Popescu
• Profil - Valentin Crucianu - reportaj de Elisaveta Novac
• Din viaţa rromilor: Lungul drum al întoarcerii către nicăieri - Fevronia Novac - Canada
• Din legendele satului: Jidovul
• Păstorul satului - Prof. Cezar Bădescu
• Impresii despre satul natal
• Din creaţiile copiilor de la Vultureşti
• Nichifor Crainic - Poeme religioase

DIN VIAŢA RROMILOR

Lungul drum al întoarcerii către nicăieri.
Mărturia Isabelei Fonseca despre odiseea poporului rrom

- urmare din pagina 17 -

violarea lor sistematică păreau acte îndreptăţite de faptul că rromii erau bunuri de schimb între familiile bogătaşilor români. Sclavia sexuală există şi în zilele noastre şi câte emisiuni nu vezi în Occident despre fete şi băieţi din România şi din Moldova supuşi cu forţa la prostituţie peste tot în lumea occidentală. Dacă opinia noastră la vederea acestor orori e şocată, oare nu ne şochează să aflăm despre lunga istorie dezgustătoare a tratamentului umilitor al populaţiei rrome pe te-ritoriul nostru ?

Determinată să afle cât se poate de mult despre drama poporului rrom, Isabel Fonseca reuseşte să consulte, la biblioteca Institutului Nicolae Iorga, şi studiul lui Kogălniceanu, din 1837, despre sclavia ţiganilor (bănuiesc că e vorba de lucrarea solicitată istoricului român de Universitatea din Berlin in 1837). În acest studiu, Fonseca descoperă că originea prejudecăţilor la adresa rromilor coincide cu perioada în care ţiganii au fost importati în masă. Termentul “ţigan” încetează să mai desemneze un grup etnic sau profesional şi numeşte doar o clasă socială, cea a robilor (193).

Cercetarea pe teren pe care o întreprinde Fonseca e destul de scrupuloasă şi o ajută chiar să întâlnească personalităţi rrome din România. Sociologul Nicolae Gheorghe e unul dintre cercetătorii cei mai de seamă cu care Fonseca are ocazia să discute. El îi explică amalgamul care s-a făcut în România între populaţiile importate de la sudul Dunării ca forţă de muncă: “Consideraţi-i pe rudari. Rudarii erau tâmplari (şi în acleaşi timp caăutatori de aur şi îmblân-zitori de urşi); chiar dacă nu mai lucrează lemnul, ei repre-zintă o comunitate impotantă de ţigani în România. Din vremea când au fost importaţi de la sudul Dunării, rudarii au fost numiţi ţigani, ca toti ceilalţi sclavi. Dar ei nu vorbesc rromani şi se pare că nu au cunoscut niciodată această limbă. Nu au nici un obicei similar cu ţiganii, nici costum tradiţional, nici cod de puritate. Sunt rudarii în adevar tigani? Sunt ei descendenţii acestora? Bineînţeles: au fost sclavi” (193-4).

Autoarea conclude, pe baza studiilor citate, că termenii “tigan” şi “sclav” erau aproximativ sinonimi, reprezentând o clasă socială particulară (194). În secolul al XVIII-lea, legea stipula că “moldoveanul care se căsătoreste cu o ţigancă devine sclav iar o româncă maritată cu un ţigan devine ţigancă” (194). Fonseca observă că, o dată ce au devenit un grup social clar definit, rromii au fost consideraţi “problema socială” cu “conotaţiile de criminalitate inerente acestei noţiuni” (Fonseca 194).

Fonseca observă ca ideea sclaviei rromilor merge împotriva clişeului celui mai răspândit la adresa lor în Occident, anume că traiesc o viaţă liberă şi călătoresc unde vor fără griji. Autoarea crede că dacă istoria sclaviei lor ar fi fost cunoscută, această fantasmă a libertăţii lor nu s-ar fi format deloc în imagianţia colectivă a conaţionalilor săi (188). Ce e mai trist, cei mai mulţi dintre rromi nu cunosc ei înşişi istoria tragică a robiei lor în Europa de Est. Însă toţi cunosc, se pare, proverbul, pe care l-am auzit şi eu din gura unei femei filmate de o cameră de luat vederi, în faţa Palatului Poporului lui Ceauşescu la Bucureşti: “tot ce îmi doresc e să mă îngropaţi în picioare, că toată viaţa mea am petrecut-o în genunchi”. Acest proverb, păstrat în memoria colectivă a poporului rrom, dă titlul cărţii lui Fonesca.

În ciuda unor probleme de documentare şi a faptului că uneori face afirmaţii foarte dure generalizind, enervată de rasismul fără margini al unor indivizi pe care îi întâlneste, tânăra autoare scrie o carte uimitoare a peregrinării istorice, sociale şi culturale a poporului rrom, carte care reuşeşte să marcheze definitiv opinia publică pentru a atrage o mult asteptată schimbare în viaţa acestui popor fără noroc până acum în istorie şi care şi-ar putea recupera şi stăpâni destinul în viitor.

Fevronia Novac - Canada