DIN SUMAR:

• Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre»
• Întoarcerea fiului către sat • Interviu cu prof. dr. Adriana Rujan
• Catrene umoristice - Ioan Nelu Vişan
• Mărturisiri - Radu Octavian Maier
• Leonid Dimov - Poeme
• Miracole ale copilăriei - Denisa Popescu
• Profil - Valentin Crucianu - reportaj de Elisaveta Novac
• Din viaţa rromilor: Lungul drum al întoarcerii către nicăieri - Fevronia Novac - Canada
• Din legendele satului: Jidovul
• Păstorul satului - Prof. Cezar Bădescu
• Impresii despre satul natal
• Din creaţiile copiilor de la Vultureşti
• Nichifor Crainic - Poeme religioase

DIN VIAŢA RROMILOR

Lungul drum al întoarcerii către nicăieri.
Mărturia Isabelei Fonseca despre odiseea poporului rrom

- urmare din pagina 16 -

“Ziua în care termin de xeroxat ultimele inventarii de ţigani posedaţi, schimbaţi sau vânduţi de un boier sau altul, sau de proprietari de pământ din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, alt atac împotriva tiganilor, are loc în Transilvania: groaznica linşare a fraţilor Lăcătuş, în timp ce un alt tânăr ţigan e ars de viu în satul Hădăreni” (187). Ceea e ce o şochează şi mai mult pe autoare în legătură cu pogromul este atitudinea sătenilor şi a autorităţilor locale, care se pronunţă spunând că rromii şi-ar merita destinul pentru că “nu sunt umani” şi că sunt o “problemă socială” (187). Aceste argumente îi amintesc autoarei de teoriile naziştilor şi o împing să caute, cu ajutorul studiului lui Potra, rădăcinile dezumanizării rromilor în secolul al XV-lea, pe vremea lui Vlad Dracul, tatal lui Tepes (187). Fonseca descoperă în cartea lui Potra că, în 1445, prinţul Vlad Dracul capturează în Bulgaria 12000 de persoane “care seamănă cu egiptenii” şi le aduce în Valahia “fără bagaje şi fără animale” devenind, în opinia autoarei, “primul importator en gros de sclavi ţigani” (187). Ştefan cel Mare aduce şi el mai bine de 17000 de ţigani valahi în Moldova. Fonseca evocă şi poemul Tiganiada ca probă că ţiganii erau folosiţi şi ca soldaţi de către prinţii români. Cartea lui Potra e aproape necunoscută în România. În multele discuţii despre remodelarea canonului istoric şi li-terar, această carte ar trebui să intre cu rapiditate. Şcolile ar câştiga din popularizarea acestei mărturii documentate a suferinţelor unei părţi importante din populaţia României şi studiul ar servi luptei împotriva rasismului prin întelegerea contextului istoric şi datoriei pe care populaţia majoritară o are faţă de o minoritate vizibilă care a fost forţată să muncească în sclavie pe teritoriul României timp de secole. Timp de mai bine de 4 secole, până în 1856, ţiganii au fost sclavi în principatele Valahiei şi Moldovei (190). Prima menţiune românească a ţiganilor se referea la ei ca şi la bovine (190). Din cartea lui Potra, Fonseca află că, în 1385, voievodul Dan I al Valahiei confirma că unchiul său ar fi dat, cu ani în urmă, 40 familii de ţigani mănăstirilor Vodiţa şi Tismana (Fonseca 190). În 1388, succesorul său, Mircea cel Batrân, oferea şi el 300 de familii Mănăstirii Cozia (190).

Despre originile sclaviei rromilor nu se ştie mare lucru. Fonseca a găsit o sursă care menţionează că tătarii i-ar fi adus şi abandonat pe ţigani când au invadat Moldova trecând prin nordul Crimeei. Se pare că erau deja sclavi când au ajuns în principatele române. Unele surse spun că, fiind originari dintr-o clasă de paria în India, rromii au fost mereu sclavi (191).

Deşi, în principatele române, şi ţăranii erau exploataţi fără să li se dea pământ în schimbul muncii lor, ţiganii erau singurii consideraţi ca “bunuri” de schimb sau de vânzare. Familiile lor erau separate, vândute şi trimise la proprietari diferiţi. De la sudul Dunării, ţiganii erau aduşi în principatele române la munca forţată, ceea ce explică numărul important de rromi în ziua de de azi la noi, anume 2 milioane şi jumătate (Fonseca 192).

Robii ţigani, explică Fonseca citând surse istorice româneşti, reprezentau “semne exterioare de prosperitate, elementul esenţial al oricărei dote respectabile”. Autoarea menţionează zestrea Măriuţei, nepoata prinţului Constantin Brâncoveanu, care ar fi primit de la unchiul său “satul Mogoşoaia cu pământurile, viile, lacul şi morile şi 19 familii de ţigani” (196). Un alt document consultat de Fonseca arată că, fără ţigani, nici cea mai frumuşică domnişoară de boier nu reuşea să se mărite. În această ordine de idei, autoarea citează o scrisoare din 1785, a Zmarandei Zlariu, soţia unui aristocrat, care îl ruga “cu lacrimi în ochi” pe Alexandru Mavrocordat să îi dea câtiva tigani pentru ca unica sa fiică să fie “salvată” de la celibat (Fonseca 196). Fonseca descoperă în testamentul lui Brâncoveanu că acesta îi împărţea pe ţigani între fiii săi: “ţiganii [...] din satul Potlogi vor fi ai lui Constantin, cei din Mogoşoaia ai lui Stefan, cei din Obileşti ai lui Radu şi cei din Doiceşti ai lui Matei” (citat de Fonseca 196).

Autoarea citează şi o mărturie tragică despre relaţiile boierilor români cu sclavii lor ţigani, mărturie a unui turist german, Ermitten von Gauting, care a trecut prin Craiova în 1836, în drum spre Constantinopol: “Seara, când era mai răcoare, am iesit în oraş unde am fost martorul unei scene pe care nu aş fi putut să o concep, nici măcar în imaginaţie. Cu o turmă de animale, soţia unui boier poseda câţiva ţigani, între care o foarte frumoasă fată de 15 ani, pe care o vindea unui bărbat pentru doi bani de aur. Tânăra urma să fie luată exact în momentul în care treceam în faţa casei sărace în care locuia împreună cu familia sa, care era toată în lacrimi. Părinţii, fraţii şi surorile ei plângeau cu toţii, dar ea fu smulsă din braţele mamei ei şi dusă. M-am apropiat de bărbat şi i-am zis că aş cumpăra-o, dar, fiind foarte bogat, a râs de mine când i-am propus 50 de bani de aur. Se lauda că ar fi cumparat-o pentru plăcerea lui [...] şi că, dacă ar refuza să-l asculte, ar bate-o până când ar deveni mai docilă. Îmi zise că, dacă vreau să cumpăr ţigani, el are 500, între care câteva fete foarte frumoase. Zise că era gata să le vândă pentru că i-au servit deja, dar că era îndrăgostit de asta şi că nu s-ar separa de ea cu nici un preţ. Am mers la poliţie, le-am vorbit de ce s-a întâmplat, dar cu toţii au râs de prostia mea: Ţiganii sunt proprietatea noastră şi putem face cu ei ce ne place.” (citat de Fonseca 197).

Monstruozitatea craioveanului era se pare simptomatică pentru comportamentul unei mari părţi a claselor privilegiate în România. Răpirea fetelor de rromi şi ...

- continuare în pagina 18 -