| |
|
|
|
|
|
|
| ANUL IV - Aparitie trimestrialã - Nr. 11 - 2004 Revistă de cultură pentru sate editată de Asociaţia Nova Internaţional cu sprijinul: Episcopiei Argeşului şi Muscelului, Consiliului Local al Primăriei - Piteşti, Centrului Cultural din Piteşti |
||
DIN SUMAR: • Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre» |
DIN VIAŢA RROMILOR Lungul drum al întoarcerii către nicăieri. Isabel Fonseca. Enterrez-moi debout, L’Odysée des Tziganes. Traducere din engleza de Laurent Bury. Editura Albin Michel, 2003, c. 1995, 352 p. Isabel Fonseca îsi începe cartea despre odiseea ţiganilor cu povestea tragică a extraordinarei poete Papusza, ţigancă poloneză care a scris învingând toate interdicţiile tribului ei şi care a fost distrusă de conflcitul între tradiţiile poporului ei şi cele ale ţării de adopţiune şi de manipulări politice. Un poet polonez, Jerzy Ficowski, a descoperit-o în 1942 şi a încurajat-o pe Papusza să scrie pentru publicare. Dar Ficowski venea dintr-o cultură cu totul diferită de cea a Papuszei. El credea că sedentarizarea forţată a ţiganilor de după razboi ar fi putut fi benefică pentru educaţia şi emanciparea lor. El s-a servit, deşi în mod naiv, de Papusza şi de poezia ei ca purtătoare de cuvânt ale sedentarizării care de fapt era refuzată de ţigani. Aceştia au considerat-o pe Papusza colaboratoare a gadgelor şi deci impură (mahrime sau magherdi); au judecat-o şi au exclus-o din grup. Ca urmare, poeta a petrecut 8 luni într-un spital psihiatric în Silesia, după care a trăit încă 34 de ani, până în 1987, într-o izolare totală (Fonseca 16-17). Papusza şi-a distrus cele multe din poeme (aproape 300) arzându-le de teama repercusiunilor grupului său. La sfârşitul vieţii devenise, spune Fonseca, “ ceea ce desemna numele său: o păpuşă, mută şi abandonată. În afară de o scurtă perioadă la sfârşitul anilor 1960, în care a creat câteva din cele mai frumoase poeme ale sale, Papusza nu a mai cântat niciodataă” (Fonseca 17). Poemele sale erau în adevăr cântece evocând nostalgia vieţii grupului său. Traduc aici un poem-cântec reprodus de Fonseca din repertoriul Papuszei: Doamne, unde să mă duc? Vremea ţiganilor călători Dar, sărmana, nu poate vorbi [...] [...] apa nu se uită înapoi. Fonseca observă că nostalgia e esenţa cântecului ţigan. Autoarea se întreabă care e obiectul acestei nostalgii, din moment ce ţiganii nu visează să se întoarcă într-o ţară care ar fi a lor. Într-un pasaj care e dintre cele mai sensibile din cartea ei, Fonseca explică: “Nostos înseamnă “întoarcere la vatră” în greacă; ţiganii nu au vatră şi, fapt probabil unic printre popoare, nu visează să aibă o patrie. Utopia, sau topos, înseamnă “nicăieri”. Nostalgia pentru nicăieri: întoarcerea către nicăieri. O lungo drum. Un drum lung” (Fonseca 13). Poştaşul din Bolintin O carte eclectică în sensul că asamblează aspecte autobiofrafice, critică literară, istorie, sociologie şi opinii politice, Odiseea Tiganilor este călătoria Isabelei Fonseca în lumea rromilor care o fascinează şi căreia autoarea încearcă să îi facă un serviciu mărturisind despre suferinţele şi persecuţiile acestui popor opresat. Chiar dacă uneori informaţia pe care o prezintă nu e corectă, cifrele sunt de multe ori aproximative, Fonseca, lingvista de profesiune, reuşeste în întreprinderea ei de a-i sensibiliza pe cititori şi a-i îndemna să judece nedreptatea istorică ce îi urmăreşte pe rromi până în ziua de azi. Ca româncă, am tresărit citind anumite capitole, mai ales prima mărturie despre România şi tratamentul rromilor în ţara mea. Tonul autoarei e foarte îndârjit împotriva României, ţara care reiese din cartea ei ca fiind cea mai ... [top] |
Imagini din aceastã paginã
Vlăduţ Iosif |
