Din
sumar:
Satul
românesc contemporan SOS
Calinic Argatu - modelul Ion Pillat (111 ani de la nastere)
Interviu
cu domnul Constantin Nicolescu - senator de Arges
Întoarcerea fiului cãtre sat
Un nou cerc de artã: COLINARII - Scoala Vrãnesti
- Arges
Comuna Mihãiesti - între traditie si
modernitate
Cãlusul argesean
Radu Gyr - poeme
|
MIHÃIESTII
DE ARGES - ÎNTRE TRANZITIE SI MODERNITATE
ISTORIE
SI DOCUMENT
Localitate
veche, atestatã la 3 iulie 1512 (1513), când Neagoe Basarab
„întãreste Mãnãstirii Cutulnuz de la
Athos satele sale hotãrnicite de boieri… În aceeasi
zi este amintitã si Vãlceaua Drãghiciului din judetul
Muscel si Pãdureti“. Când s-a stabilit hotarul satului
Hârtesti, printre martori era si Sandru din Drãghici „si
hotarul acelui sat... trece Arghiselul si merge pe culme, trece peste
douã drumuri si desparte hotarul cu Mihãiestii“.
În mai 1531, Vlad Înecatul întãreste Mãnãstirii
Cutulnuz de la Muntele Athos mai multe sate, repetând cã
pentru hotarul satului Hârtesti printre martori a fost Sandru din
Drãghici si cã satul se învecina cu Mihãiestii.
Acelasi lucru, cu aceleasi date le repetã la 18 aprilie 1533 Vlad
Vintilã Voievod. La 14 aprilie 1568, Petru Voievod întãreste
„jupanitei Stanca si fratilor ei, anume Oancea si Negre, si cu fiii
lor, câti le va lãsa Dumnezeu, sã le fie satul Mihãiestii
toti, cu tot hotarul, pentru cã le este veche si dreaptã
ocinã si dedinã... Si am vãzut, domnia mea, si cartea
lui Radu Voievod si am citit-o si am vãzut, domnia mea, si am adeverit
cã n-are Negre (altul decât cel citat - n.n.) nici un amestec
pe acel mai sus zis sat, Mihãiesti, ci este de mostenire a jupanitei
Stanca si al fratilor sãi, Oancea si Negre, încã de
la bunica lor jupanita Visa. Astfel a rãmas dregãtorul domniei
mele, jupan Stanciu, mare clucer, de lege dinaintea domniei mele“.
Alexandru al doilea Mircea, la 5 mai 1572, întãreste lui
„Oancea si fratilor sãi, Negre si Radu din Mihãiesti,
si cu fiii lor, câti le va da Dumnezeu, ca sã le fie un sãlas
de tigani, anume Oprea, cu tiganca si cu copiii sãi, pentru cã
le sunt vechi si drepti tigani“.
La 13 iulie 1635, Vasile si Albu, fiii lui Albu Logofãt din Retevoiesti,
vând lui Tudoran Slugeru mosie si rumâni în Aninoasa,
având între martori si pe Matei din Mihãiesti. La 3
februarie 1634, când Matei Basarab întãrea proprietatea
satului Jupânesti, avea ca martori, printre membrii Divanului, pe
Marco Postelnicul, ginerele lui Matei din Mihãiesti. La 15 iunie
1635, Matei Basarab întãreste lui „Marco Postelnicul,
ginerele lui Matei din Mihãiesti, din Judetul Muscel, ca sã-i
fie ocinã în Mihãiesti, partea lui Nicola Mesterul
din Mihãiesti, toatã, din câmp si din pãdure
si din apã si din vatra satului si de peste tot hotarul“,
cumpãratã cu o mie bani gata. Printre martorii din Mihãiesti
erau Neagoe, Rusa si Radu al Popii. În aceeasi zi a mai cumpãrat
pe tiganul Florea, cu cinci mii bani gata, si un copil de tigan, Stoica,
cu 3500 bani gata. La 20 iulie 1635, sase boieri luati de jupâneasa
Elina, „fata Mãndestilor si a lui Matei Postelnicul den Mihãiesti...
pentru ca sã cãutãm si sã adeverãm
pentru satul Mihãiesti: avut-au Mãndestii parte în
sat în Mihãiesti, au n-au avut ? Si chematu-se-au vreodatã
Mihãilesti, au nu s-au chemat ? ...si-am aflat în oras, în
Câmpulung, un om bãtrân, Radu Tuchie, de o sutã
de ani, si asa au mãrturisit înaintea noastrã, cum
n-au pomenit, nici au auzit sã tie Mãndestii în Mihãiesti,
nici s-au chemat Mihãiestii, Mihãilesti, nici dinioarã
de la descãlecarea satului... Deci si noi, acesti sase boieri...
asa am adevãrat... cã n-au tinut Mãndestii în
Mihãilesti, nici dinioarã, cum au mãrturisit multi
oameni buni si bãtrâni“.
Dumitru din Mihãiesti, feciorul lui Negre Postelnicul, la 19 octombrie
1636, a dat de pomanã vãrului sãu Oancea din Leresti
„o delnitã în Mihãiesti... cãci m-au
cãutat la vreme de nevoie. Vãrul sãu a dãruit-o
la nunta nepotului meu Tudoran.“ Tot în anul 1636, Matei Basarab
întãreste „jupanesii Stancãi si fratilor ei,
Oancea si Negre, cu feciorii lor... ca sã le fie satul Mihãiesti
tot, cu tot hotarul, pentru cã iaste a lor bãtrânã
si dreaptã mosie si de bastinã“. Stanciu Bivel Clucer
a pretins o treime din Mihãiesti, dar a pierdut în fata lui
Petru Voievod, la 1568, pentru cã a fost mosia lor de la moasa
lor (bunica - jupâneasa Visa). Uncheasul Dumitru, feciorul lui Negre
Postelnicul din Mihãiesti, vinde lui Marco din Mihãiesti
o delnitã, pentru nouã sute saizeci de bani, la 14 ianuarie
1636.
„La 5 februarie 1941, în comuna Drãghici erau cazati
13 ofiteri, 54 de subofiteri si 222 de soldati germani. Cel mai mare în
grad era maiorul Fih v. Ohlen, care locuia la primar. Ofiterii plãteau
30 de lei pe zi pentru o camerã sau se plãteau 20 de lei
pe zi pentru o camerã cu sobã si dusumea si 15 lei pe zi
pentru o camerã cu dusumea, fãrã sobã. La
11 aprilie 1941, în comuna Drãghici erau 1564 de locuitori,
cu 382 de case, din care doar 15 locuitori posedau grajduri pentru cai.“
[top]
CULTURÃ
SI EDUCATIE
Începând
cu anul 1953, întâlnim documente în care se vorbeste
de activitatea culturalã a mihãiestenilor. Astfel, rapoartele
de activitate consemneazã la Cãminul Cultural Vãcarea
sezãtori, 48 planificate si tot atâtea realizate, seri culturale,
31 planificate si 59 realizate, conferinte pe diferite teme de interes
cultural ori comunitar, planificate 92 si realizate 98. La Cãminul
Cultural Desteptarea din comuna Drãghici, satul Vãcarea,
existau sezãtori duminicale, cercuri de citit, bibliotecã
cu colectiv bibliotecar ce ducea cãrtile la cititori acasã
si le schimba din douã în douã sãptãmâni.
Se realizau schimburi de experientã culturale între satele
comunei. Citãm, în continuare, din procesul-verbal, din 16
iulie 1956, prin care Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei
Mihãiesti... „având în vedere H.C.M. nr. 661/1955,
ne-am întrunit pentru a proceda la alegerea colectivului muzeal
din comuna Drãghici, jud. Muscel, conform sarcinilor trasate de
Sfatul popular Raional – Muzeul Raional. În urma prelucrãrii
H.C.M. nr. 661/1955, a Regulamentului si a adresei nr. 35 a Sfatului Popular
Raional, Comitetul Executiv al Sfatului Popular Drãghici, tinând
seama de directivele date, a hotãrât înfiintarea unui
muzeu local. Colectivul Muzeal în aceastã comunã se
compune din urmãtorii tovarãsi:
1. Tov. Ioana N. Gheorghe, secretarul sfatului – ca responsabil
2. Tov. Ghinoiu Nicolae, director cãmin – Drãghici
– secretar
3. Pisicã Valeriu, directorul Cãminului Cultural –
Vãcarea – secretar
4. Ionescu Dumitru, directorul Scoalei Drãghici – secretar
5. Tov. Ionescu Dumitru, secretar U.T.M.
6. Tov. Dumitrache Victoria, presedinta comisiei de femei
7. Tov. Visoiu Alexandru, preot Drãghici“.
Între documente se aflã si un plan de muncã pentru
realizarea obiectivelor pentru înfiintarea muzeului la Mihãiesti,
cum ar fi gãsirea unei camere pentru depozitarea obiectelor si
achizitionarea de vechi obiecte si documente care sã ateste vechimea
si traditia acestei localitãti.
[top]
ÎNTRE
TADITIE SI MODERNITATE
Comuna
Mihãiesti este asezatã de-a lungul albiei Râului Târgului,
pe soseaua ce duce spre Câmpulung Muscel, într-o zonã
colinarã, pe o suprafatã de 34 km pãtrati, cu o populatie
de 5886 persoane, însumând 2240 gospodãrii. Cele sapte
sate: Mihãiesti, Drãghici, Valea Popii, Vãcarea,
Furnicosi, Valea Bradului si Rudeni beneficiazã de sase scoli si
cinci cãmine culturale.
Drumul spre Mihãiesti te poartã spre o altã dimensiune
a timpului si te întâmpinã cu sfinte troite ridicate
la margine de sosea, pe partea dreapta cu precãdere, noi paraclise
sfintite, locuri de popas si de reculegere. Simboluri ale ospitalitãtii
crestine asternute în vesnicie, lângã care cãlãtorul
de prin alte locuri poate opri o clipã sã guste în
liniste din apa vie, dãtãtoare de energii sufletesti. În
localitate ne întâmpinã Parcul dendrologic, amenajare
peisagisticã de exceptie, operã a ilustrului initiator de
rezervatii naturale nationale inginer Iuliu Moldovan, al cãrui
bust este amplasat în zona centralã a parcului. Lucrãrile
de amenajare au început în perioada 1895-1901, iar în
1935 s-a creat partea dendrologicã, de partea peisagisticã
ocupându-se arhitectul Rech Brun. Parcul are 65 hectare, suprafatã
în care vegeteazã specii arbustive si arboricole de mare
valoare stiintificã. O legendã vie, cu oameni ce au fost,
care si-au consacrat viata unor idei care sã dãinuie si
sã nu fie acoperite de uitare. Iuliu Moldovan – întemeietorul
acestui monumental parc, a devenit arhetip, model demn pentru urmasi,
iar sufletul sãu cãlãtoreste si azi prin spatiile
acestui paradis pãmântesc din Mihãiestii de Arges.
Acest inginer silvic a stiut cã singura valoare pe aceste locuri
este omul, cu calitãtile si cu pãcatele sale, si cã
meritã sã-ti pui viata în slujba lui. Cã Domnul
ne-a trimis în luminã cu datoria sfântã de a
reface grãdina paradisului pãrãginitã de pãcat,
aici, pe pãmânt, unde… nimeni n-a murit niciodatã/toti
au fost cãlãtori/au venit, s-au închinat la lunã/si
s-au fãcut nori, dupã mãrturisirea metaforicã
a poetului Valeriu Anania.
Cãlãtor prin aceastã frumoasã localitate a
fost si poetul Nicolae Labis, care în timpul rãzboiului,
refugiat împreunã cu familia, si-a petrecut o minunatã
vreme a copilãriei în satul Vãcarea. Spiritul sãu
poetic s-a îmbogãtit si cu darurile acestui sfânt pãmânt
si, neîndoielnic, cu zestrea pe care învãtãtorul
satului i-a dãruit-o cu generozitate. Mai târziu, în
Scrisoare mamei, la Mãlini, cu ocazia luminatelor sãrbãtori
ale Crãciunului, exista, poate, si o picãturã de
amintire a satului argesean: Cred cã pe masã vinul m-asteaptã-n
adormire/E vinul ros, din care pe-atunci n-ai vrut sã-mi dai,/În
vremurile-acelea sãpate-n amintire,/C-o mamã grijulie si-un
bãietel bãlai.
Un alt nume de prestigiu al poeziei românesti pe care l-a dat tãrii
acest loc este Otilia Nicolescu. Nãscutã în satul
Drãghici, poeta si-a petrecut copilãria pe aceste minunate
plaiuri, de care nu s-a desmintit niciodatã. Foarte multe din poemele
sale le-a scris la casa natalã, unde venea vara, împreunã
cu scriitori de prestigiu ai literaturii nationale, între care Romul
Munteanu, Dana Dumitriu, Nichita Stãnescu, Gheorghe Tomozei si
multi altii. Intelectualii satului îsi amintesc si acum cu bucurie
de serile literare de la casa poetei de peste râu, de discutiile
interminabile despre cultura si poezia românã.
[top]
NU
POTI VORBI DE OM FÃRÃ FAPTELE LUI
Si
nu putine au fost realizãrile cultural-educative ale anilor despre
care documentele vorbesc. Si nu întâmplãtor unul din
cãminele culturale se chema Desteptarea, iar oamenii vremilor trecute
aveau un ideal mostenit de la strãmosi în ceea ce priveste
educatia si cultura generatiilor noi. În adevãr, e nevoie
de o trezire generalã, de o desteptare a spiritelor, de o aplecare
cãtre suflet. Or, satele ultimilor ani sunt atinse de secetã,
prea mare este aplecarea spre valorile materiale si uitãm de comuniunea
dintre generatii si de strãdania de a-i face subiect pe copii,
de a actualiza valorile existente si de a le da contur. Copilul are nevoie
sã fie redescoperit ca dar al lui Dumnezeu. Trebuie cântãrit
cu luare aminte si cu rãspundere moralã în ce mãsurã
este un dar si nu o povarã. Buna crestere si formarea personalitãtii
copilului sunt lucrarea întregii comunitãti. Vârsta
copilãriei este o vârstã regalã, în scoalã
ea trebuie sã fie un timp de fericire pentru sufletul copilului,
timp ce-i va rãmâne vesnic în amintire. Azi, mihãiestenii
îsi amintesc cu smerenie de numele dascãlului lor Valeriu
Pisicã, «un adevãrat apostol, ne spune domnul Iana
Ion Liviu, consilier pe probleme de culturã si educatie. Noi, fostii
sãi elevi i-am fãcut criptã cu mâinile noastre,
din dragoste si din respect. Era exigent si drept si lumea îl pretuia
pentru grija pe care o purta fiecãrui copil, fãrã
deosebire. Este initiatorul corului bãrbãtesc din Mihãiesti,
care a fost celebru. Dupã modelul si în amintirea sa, am
initiat un grup vocal bãrbãtesc „Dorurile muscelene“,
din unsprezece persoane cu pasiune pentru izvorul nesecat al cântecului
traditional. În repertoriu avem cântece vechi, aproape uitate,
acoperite de cenusa vremii, cum ar fi: „Foaie verde de mãr
dulce“, „Frunzã verde-ngãlbenitã“,
„Nu sunt bolovani pe drum“ s.a. Conducãtor si dirijor
de bazã este un lãutar în vârstã din
etnia rromã. Dorim, cu sprijinul tuturor intelectualilor, sã
ne întoarcem cu fata la traditii, la culturã, tinând
cont de degradarea folclorului, a cântecului si chiar a limbii noastre
românesti, acceptând în acelasi timp si noul, dacã
el exprimã viata în diversitatea ei.»
[top]
MÃRTURISIREA
UNUI PRIMAR
Comuna
Mihãiesti, privitã cu ochiul grãbit, creeazã
sentimentul unui spatiu limpede, plin de frumuseti naturale, cu case îngrijite,
în rosturile lor, în care trãieste o lume uitatã
de povara vietii. Mihãiestenii însã, ne spun cu tristete
liderii comunitari, au sãrãcit. Starea de fapte de aici
se înscrie în aceeasi dramã a satului românesc
la rãscruce, a satului împuscat în aripã.
Vorbim cu primarul comunei Mihãiesti, domnul Gheorghe Matei, un
tânãr, am zice mai de grabã sceptic, din nefericire,
pe care îl ascultãm cu atentie si nu-l întrerupem,
cãci vorba cronicarului: Cu anevoie iaste a nu spune adevãrul.
„Comuna noastrã a sãrãcit, oamenii nu mai au
locuri de muncã în ultimii ani. Sãtenii, în
majoritate, detin mici petice de pãmânt, putini sunt cei
care au un hectar sau douã. Apoi, dacã e secetã,
pãmântul nu mai asigurã hrana necesarã. Ne
confruntãm cu mari greutãti în acest plan, mai ales
cã avem sate defavorizate, unde locuiesc rromi si rudari. Grija
noastrã s-a îndreptat cãtre copiii din aceste sate,
cãtre acordarea de sprijin material pentru ca ei, copiii acestor
etnii, sã fie scolarizati, spre a putea fi integrati în viata
socialã. Gândim cã numai prin educatie si instructie
putem sã îndreptãm drumul pe care de foarte multe
ori tinerii riscã sã-l rãtãceascã si
atunci va fi grav pentru întreaga lume a acestei localitãti.
E nevoie de o trezire generalã, privind înapoi la înaintasi,
de o participare activã la trezirea constiintelor liderilor culturali
si spirituali, dascãli si preoti, care sã participe activ,
sã punã suflet în misiunea pe care o au de a forma
constiinte. Dacã nu salvãm noile generatii de copii, satul
nostru este pierdut. În fata ochilor nostri se deruleazã
un film trist: scoala si-a pierdut menirea de „altar de jertfã“,
dascãlul, în multe cazuri, nu mai e ascultat si respectat
de copii si de pãrinti, dominã haosul la ore si în
pauze, unii profesori truncheazã orele, intrând târziu
si iesind înainte de sunarea clopotelului, dacã acesta mai
existã. Se fumeazã, se beau cafele, nu mai existã
grija unui limbaj elevat în fata elevilor. Pãrintii copiilor
buni cautã profesori sã le dea meditatii contra cost. O
parte dintre profesorii din Mihãiesti vin din alte localitãti,
sunt navetisti, în ciuda faptului cã profesorii nostri din
Mihãiesti sunt risipiti în cele patru vânturi: un profesor
din Mihãiesti predã la Stâlpeni, un învãtãtor
predã la Titesti, un altul predã la Câmpulung, avem
profesor de englezã care predã în Pitesti, terminã
acum Scoala pedagogicã, Bãdeanu Ionela, un foarte bun copil
din Mihãiesti, care are catedrã în comunã,
pe care functioneazã momentan un suplinitor. Si toti acesti dascãli
doresc sa predea în Mihãiesti, unde au rostul lor bine determinat
din vechime, iar cei existenti din alte locuri doresc sã meargã
în satele lor natale, unde sã se apropie cu sfintenie, împreunã
cu preotul, de sufletele copiilor, care au nevoie de educatie si cunoastere.
Cunoastem cã este o situatie generalã mostenitã în
toate satele, dar care trebuie si poate sã fie corectatã.
Satul are nevoie de aceastã ordine si dascãlii sã
se întoarcã drept apostoli în satele în care
au vãzut lumina zilei si fatã de care au o datorie moralã.
Învãtãmântul în Mihãiesti va cãpãta
sãnãtate când copiii se vor întrece în
spectacole, în recitaluri, când vor avea coruri, formatii
de dansuri populare, concursuri între scoli pe teme literare, de
circulatie, cros, jocuri sub îndrumarea învãtãtorilor
si a profesorilor, iar duminicile sã le petreacã, împreunã
cu dascãlii lor, la bisericile din comunã, spre a asculta
cuvinte de învãtãturã pentru suflet.“
Interlocutorul nostru încheie trist: „Nu mai existã
interes decât pentru partea materialã. Mã tem cã
mor si nu mai vãd comuna mea reasezatã în propriile
ei valori.“ I-am întãrit primarului tânãr
de la Mihãiesti cã si noi vom trãi si vom vedea împreunã
satul natal într-o nouã luminã.
[top]
DIN
AMINTIRI...
Satul
Drãghici este unul dintre satele comunei Mihãiesti care
au avut o puternicã stare economicã. „Oamenii aici
se ocupau cu fabricatul varului, localitatea afându-se aproape de
Muntele Mateias, locuitorii aveau posibilitatea sã care piatrã
si sã dezvolte aceastã afacere, care devenise bãnoasã.
Este o zonã renumitã si pentru industria tuicii. Gheorghe
Iorgulescu era unul dintre fabricantii de tuicã care exporta importante
cantitãti si a fost decorat cu medalia de aur la expozitiile de
tuicã din Viena si Paris, pentru calitatea exceptionalã
a tuicii românesti. Tuicã se aflã si astãzi
la Drãghici si ideea cu exportul nu este de neglijat. Erau câtiva
boieri care se aflau în bune raporturi sociale cu lumea sãracã.
Ei îsi câstigaserã averea prin muncã cinstitã
si fãceau si acte de filantropie. Oprea Iorgulescu, de exemplu,
a donat toatã averea lui în folosul unei fundatii culturale;
azi Scoala Nr. 1 din Câmpulung Muscel îi poartã numele.
Era bogat. Avea 100 de hectare de pãmânt. Exista coeziune
între bogat si sãrac. Atunci am trãit mai rãu
decât acum. Am învãtat sã ne vãitãm.
Ãsta e pãcatul nostru. Apoi, parvenitii de azi se uitã
sã-i ia si sufletul celui de alãturi. Lumea, în vremea
noastrã, era mai luminatã sufleteste. Duminica erau bisericile
pline de copii, femei si bãrbati. Azi copiii nu intrã în
bisericã datoritã cadrelor didactice; nu intrã ele,
nu intrã nici ei. S-au pierdut obiceiurile, iar copiii n-au educatie
patrioticã si nici religioasã. Nu cunosc Imnul National.
Educatia trebuie fãcutã cum se cuvine în scoalã
si în bisericã. Nu e unitate de vedere nici în primãrie,
nici în scoli. (Constantin Ceausu – 81 de ani)
[top]
FLUIER
DE RÃSUNÃ SATUL
SI DE-A LUNGUL SI DE-A LATUL
Ziua
de Înãltare a Domnului si Ziua Eroilor, totodatã,
dã prilej de sfântã sãrbãtoare la Cãminul
Cultural Drãghici. Moment rar, pe care lumea de aici, de la mic
la mare, îl trãieste cu mare bucurie. Alãturi de domnul
Tudor Sevastian - directorul Directiei Culturã, Culte si Patrimoniu
din Judetul Arges, de liderii comunitari, de câtiva intelectuali
destoinici ai satului, însotiti de pãrintele Ristea, am poposit
si noi în aceastã grãdinã plinã ochi
de surprize. Slujba religioasã, pretuirea eroilor au fãcut
începutul acestei zile de neuitat. Copiii de grãdinitã
si din clasele mici (a II-a si a IV-a) sub îndrumarea doamnei învãtãtoare
Ristea Maria - preoteasa - deschid prin rugãciune spectacolul de
cântec si dans. Grupul „Mlãdite drãghicene“
se dezlãntuie apoi, pe scena înaltã, în miscãri
ritmice de dans, însotite de cântece - alese melodii ale locului
pentru vârsta copilãriei. Chipurile celor aproximativ 200
de participanti se transfigureazã. Privim aici viitori dansatori
si muzicieni demni de marile scene ale lumii. Doamna învãtãtoare
Natalia Pisicã ne mãrturiseste cã lumea de aici are
un dar înãscut al cântecului si al dansului. Si iatã-i
si pe vrednicii urmasi ai vestitului cor bãrbãtesc din Vãcarea,
despre care tânãrul consilier Liviu Iana, initiatorul si
membru marcant al grupului vocal, ne relatase mai sus. Dorurile muscelene
ne transferã îndãrat, cu voce si fluier, într-o
altã lume, cu cântecul rupt din raiul folclorului vechi muscelean
din spatiul mioritic: Ce mi-e mie drag în viatã / muntele
plin cu verdeatã / iar ciobanul fluierând / si mândruta
mea cântând. Admirabile cântece, prin care învie
o lume a bunilor, cãlãtori prin spatiul acesta deluros si
însetat de nemurire.
„Se înnoadã traditia, continuã interlocutoarea
noastrã, în vârstã de 76 de ani. Poate cã,
împinsi de la spate si îndemnati, se vor implica toti intelectualii
sã realizeze astfel de actiuni. Sunt necesare contra televiziunii
care-i tulburã pe copii si pe tineri. Ceea ce vãd pe micul
ecran vine în conflict cu educatia primitã la scoalã.
De aceea cadrele didactice au foarte mult de muncã în perioada
urmãtoare.“
Sãrbãtoarea de la Drãghici s-a încheiat cu
un urias foc de tabãrã: hora româneascã s-a
încins o datã cu voia bunã. N-am vrea sã se
creadã cã umblãm prin sate, ca Diogene cinicul, cu
lumânarea aprinsã, dar, dintre cele 50 de cadre didactice
care poartã pe umeri datoria de a educa 600 de copii, foarte putine
au participat la aceastã festivitate si nici n-am avut zvon cã
în cãminele culturale din satele vecine ar fi fost astfel
de activitãti. Bãtrânii satelor, si numai ei, vorbesc
de unitate, de trezire a spiritului de cooperare care sã facã
posibilã renasterea unei noi lumi, care sã nu semene cu
aceea a trecutului, dar care sã fie la fel de bunã. Clopotelul
a sunat...
Au
consemnat: Elisaveta si Vasile NOVAC
[top]
OTILIA
NICOLESCU
- In memoriam -
Sunet
Fãrã
amintire am trecut inelul
De mirare m-am încins cu-n sunet
Si am vãzut roua înfloratã
Cum o paste mielul.
Timpul
palid s-a îndrãgostit
A cãzut pe iarba din cuvinte
Pe cuvinte au cãzut ninsori
Ochiul s-a lovit de sunete-mpietrite.
Sferã
a tãcerii, glob însângerat
Nunta e de ceatã, mielul a pierit
Zilele prea albe duc însingurat
Acel sunet straniu ce m-a-ncercuit.
[top]
Verdele
visat
Si
se fãcuse aerul de plumb
Prin raze pâlpâia o moarte linã
Paloarea cumpenei se retrãgea
În verdele visat dintr-o luminã.
Se
înnoptase în ochi si-n amintire
Peceti de cearã se scufundau tãcut
O pasãre murise si ceasul era mut.
[top]
Echilibru
straniu
Lunecã o insulã de ceatã
se destramã simplu ca un vis.
Tu
n-ai mers pe margini niciodatã
Coborând în tine
echilibru straniu
când dansând pe sârma
lungului abis,
goluri prãbusesti în întrebare
sub cupola sângelui vuind
si deodatã, ca din întâmplare,
luneci de pe sârmã
si
pãmântul îti zâmbeste trist.
[top]
Floare
carnivorã
Oho,
sângele meu,
din tine voi ridica o bisericã
cu solzi aurii, cântãtori.
Voi deschide un estuar
cu raze blânde, ucigãtoare
printre malurile mortii
luminând
luminând.
|
|