Din
sumar:
Calinic
Argatu - „Sat si sfintenie în opera lui Creangã“
Prieteni de condei - PEN PALS
Interviu cu dl. NICOLAE VÃCÃROIU, presedintele
Senatului
Învãtãmântul românesc
pe treptele reformei
Poeme despre sat - Spiridon Voinescu
Muzeul Copilului
Scriitori români cu satul în glas - George
Tãrnea
„Aventuri din satul reeducãrii comuniste“
Golestii si tãrãnimea
„Luminã linã, lini lumini“
- IOAN ALEXANDRU
|
Aventuri
din satul reeducãrii comuniste
Dai Sijie, Balzac et la Petite Tailleuse chinoise, Paris, Folio, 2000
Dai
Sijie este un scriitor francez care a reusit sã scape din China
revolutiei culturale a lui Mao si si-a refãcut cariera literarã
într-o limbã de adoptiune. Actiunea romanului sãu
Balzac si micuta croitoreasã chinezã are loc tocmai în
China acestei revolutii culturale de la începutul anilor 70, la
sfârsitul cãrora Ceausescu a vizitat si el tara lui Mao si
a aplicat si la noi uriasul angrenaj de mãcelãrire a culturii
si de stergere a memoriei istorice practicat de despotul oriental.
Reeducarea e cuvântul cheie, privarea de libertatea personalitãtii
individului, de frumusete si de dragoste. Naratorul, Ma, si prietenul
lui, Luo, fii de intelectuali, sunt trimisi la reeducare într-un
sat unde ploua mai mereu, pe muntele numit Phoenixul cerului, din Sichuan,
o provincie aproape de Tibet, unde educatia lor urmeazã sã
fie fãcutã de tãrani analfabeti si seamãnã
mai degrabã cu lagãrele de muncã din anii ’50
de la noi. Cartea nareazã aventurile lor în aceastã
perioadã sumbrã, care nu se stie dacã va avea vreun
sfârsit, cãci evaluarea rezultatelor reeducãrii e
la fel de arbitrarã ca si decizia de a-i supune pe tineri la acest
exercitiu. Cei doi bãieti îsi pãstreazã simtul
umorului si se supun la tot felul de riscuri ca sã supravietuiascã
spiritual în aceastã închisoare în aer liber.
Unul dintre evenimentele cele mai importante ale vietii lor în satul
reeducãrii îl reprezintã întâlnirea cu
alt tânãr burghez, Ochelaristul, care are un secret pe care
cei doi prieteni îl descoperã repede: o valizã plinã
cu cãrti franceze si engleze: Balzac, Dumas, Flaubert, Stendhal,
Romain Rolland, Baudelaire, Hugo, Dickens, Kippling, Brontë etc.
Luo, care se îndrãgosteste de o tânãrã
croitoreasã, hotãrãste sã obtinã cu
împrumut aceste romane, cu care, îsi zice el, „o sã
o transform pe micuta croitoreasã”. Cum pot sã îsi
imagineze cititorii români, aceste cãrti sunt interzise în
China revolutiei culturale si posedarea lor poate aduce o condamnare extrem
de gravã.
Deja în prima lor zi de reeducare, cei doi tineri riscau sã
intre în bucluc pentru interpretarea unor arii de Mozart la vioarã.
A trebuit sã rãspundã ofiterului comunist care îi
interpelase cã e vorba despre o melodie intitulatã „Mozart
se gândeste la presedintele Mao”, la care seful comunist al
satului rãspunsese: „Mozart se gândeste în permanentã
la presedintele Mao” (12-13). Tinerii îi încântã
pe sãteni cu muzicã exoticã, interzisã de
regimul comunist: „Chipurile tãranilor, severe cu o clipã
în urmã, se muiarã minut cu minut sub bucuria produsã
de muzica lui Mozart, ca solul secetos sub ploaie, ca apoi, în lumina
dansatoare a lãmpii de gaz, sã îsi piardã încet-încet
contururile” (13).
Cei doi prieteni fac cunostintã cu proprietarul valizei cu cãrti,
care e si el condamnat la reeducare, pentru cã provine dintr-o
familie de intelectuali. Cum descoperã cã acesta e în
posesia cãrtilor interzise, Ma si Luo încearcã toate
strategiile posibile sã ajungã la aceste cãrti. Îl
ajutã pe Ochelarist, fãcând munca lui fizicã,
si acesta le imprumutã o cãrticicã de Balzac, Ursule
Mirouët, pe care Ma ar vrea sã o copieze integral, însã,
din cauza lipsei de hârtie, se hotãrãste sã
scrie un capitol în interiorul hainei sale de piele. Apoi cei doi
prieteni încearcã sã aranjeze cu Ochelaristul sã
continue sã munceascã în locul lui în schimbul
cãrtilor pe care acesta ar putea sã le împrumute.
Hotãrãsc sã culeagã folclor din diversele
sate din împrejurimi pentru Ochelarist, însã acesta
nu se tine de cuvânt sã rãsplãteascã
munca celor doi, în parte, bãnuim, de fricã sã
nu fie descoperitã valiza lui cu cãrti. Cei doi prieteni
decid atunci sã îi fure cãrtile, iar întreprinderea,
dificilã, nu e fãrã aventuri, frizând chiar
grotescul.
La început, tinerii se remarcaserã în sat ca talentati
povestitori de filme. Tãranii ascultau, transfigurati de talentul
de povestitor al lui Luo, care fãcea chiar dintr-un film comunist
coreean o poveste admirabilã, reusind sã stârneascã
emotii în toti spectatorii sãi, chiar si în impasibilele
vrãjitoare ale satului, vindecãtoare de boli. Singurul personaj
care rãmâne amorf si neimpresionat de capacitatea de înfrumusetare
a sufletului pe care o are arta povestitului este seful satului, dar cele
douã Seherezade reusesc sã îi inspire chiar si acestuia
o slãbiciune pentru filme, pe care nu are însã ocazia
sã le vadã. Întelegând talentul de povestitori
al celor doi prieteni, seful satului îi scuteste de muncã
uneori si îi trimite în oras, la douã ore dus, sã
vadã filme si sã le povesteascã sãtenilor,
în „sedinte fãrã precedent de cinema oral”
(30), cum spune naratorul. Micuta croitoreasã îi face un
compliment lui Ma, spunând cã un anumit film, pe care si
ea îl vãzuse, e mai interesant când el îl povesteste
(103-104). Luo mai ales se dovedeste un povestitor de geniu (31), care
stie sã interpreteze toate rolurile si sã facã publicul
sã participe. Talentul lui de povestitor e pretuit de tãrani,
care îl ascultã în fiecare noapte. Într-o inversare
paradoxalã a situatiei, pe mãsurã ce Ma si Luo obtin
cãrtile interzise ale autorilor occidentali, sãtenii acceptã
ca tinerii sã îi educe pe ei cu povestile citite în
romanele interzise ale autorilor francezi. Aceste cãrti, pe care
Luo le povesteste dându-le propriul lui stil, înfumuseteazã
sufletele tãranilor si le dau posibilitatea unei evaziuni din munca
lor fãrã nici o satisfactie. Într-o noapte, sãtenii
adunati în jurul lui Luo ascultã cu respiratia tãiatã
povestea Contelui de Monte Cristo.
Cartea contine scene tragice ale vietii oamenilor sub regimul inuman al
reeducãrii comuniste. Un preot, acuzat cã traduce Biblia,
e condamnat sã mãture strada si, culmea tragismului, revolutia
culturalã a reusit sã îi transforme pe fiii lui care,
într-un gest grotesc, încearcã sã îl facã
sã pronunte pe patul de moarte lozinci pro-Mao.
În romanul sãu despre reeducare, Dai Sijie ar fi putut sã
expunã cititorul la o serie de descrieri mult mai tragice ale vietii
celor doi tineri supusi reeducãrii comuniste, la care aluziile
sunt numeroase în carte. Autorul alege însã sã
nu insiste pe suferinta acestei experiente, ci scrie o carte aproape umoristicã,
a speranteii în posibilele evaziuni provocate de culturã,
o culturã subversivã, alta decât cea preconizatã
de partid, în care chiar si textele folclorice erau mutilate si
adaptate într-o limbã de lemn rizibilã care urma sã
serveascã ideologia lui Mao. În mod ironic, experienta reeducãrii
e o adevãratã initiere în culturã, care ne
face si pe noi, cei care am avut acces mai facil la toatã aceastã
literaturã fascinantã, sã pretuim mai mult aceastã
libertate. Tinerii vor fi educati cu literaturã francezã
în satul izolat de munte unde sunt trimisi de politica lui Mao.
Si-ar fi imaginat Luo si Ma cã în satul reeducãrii
îi astepta fascinantul Jean Christophe, de Romain Rolland, chiar
dacã numai primul volum? Mai mult, aventurile lor picaresti transformã
cartea într-un Bildungsroman pentru amândoi. Ma si Luo se
îndrãgostesc de micuta croitoreasã, care îi
pãrãseste, la sfârsitul propriei educãri cu
Balzac si Flaubert, si îi anuntã lui Luo, ca o adevãratã
Madame Bovary, cã „frumusetea unei femei e o comoarã
care nu are pret”.
Fevronia NOVAC
[top]
Vedere
Ca
orice fiintã transparentã,
de tot nevãzutul mã murdãrisem.
Închisesem usa deschisã spre rai
cu un cal de sticlã,
prin care vedeam un iepure,
prin care zãream un vulture,
prin care strãvezeam o vulpe,
prin care îl vedeam pe nenãscutul de mine
întins pe dulceata de bronz a glontului,
încoronat cu zarzavat,
gãtit,
si fiert,
si de mâncare.
[top]
Triumful
Tatãl
meu plângea cu lacrimi sãrate
pe roata cãrutii.
Caii cei patru la numãr,
trãgând la qvadrigã,
muriserã de insolatie si de alte stele!
Pe jos, copii, vã zic,
sã mergem pe jos!
Drumul e lung, fluturii sunt multi -
sã azvârlim cu sandaua dupã fluturi!
Astãzi vom mânca lãnci si cârpe de steaguri
pânã la sufocare!
Nichita
STÃNESCU
|
|