|
Muzeul Copiilor „ Meşterul Dan”
de la Valea Danului - Argeş
Un impuls adânc al rădăcinilor
Interviu cu dl. Dan Gherasimescu,
creator popular din Valea Danului - Argeş
Ne aflăm la Valea Danului, localitate aşezată pe malul stâng al Argeşului, la Muzeul Copiilor, ce fel de muzeu, domnule Dan Gherasimescu?
Încă din copilărie am plecat prin lume cu gândul de a făuri în satul meu un loc în care să adun în jurul meu copii dornici să înveţe meşteşugul în arta lemnului, artă specifică zonei în care vieţuiesc. Călătorind şi vieţuind prin Vâlcea, prin Gorj, mereu am purtat în suflet dorul locului meu natal. Am lucrat o vreme în Hobiţa lui Brâncuşi, unde am urmărit îndelung configuraţia muntelui de pe fundalul satului, cu vârful în chip de pasăre măiastră. Ideea de zbor mi-a locuit îndelung fiinţa şi am ciocârtit mereu lemnul, dând frâu imaginaţiei mele, traversând etape până ce am realizat măiastra, pasărea mea din lemn. Lemnul venea spre mine cu un impuls adânc al rădăcinilor, înaintaşii mei din Valea Danului au vieţuit între păduri şi lemnul pentru ei a însemnat existenţă de-a lungul mileniilor. De aceea acest spaţiu în care ne aflăm, conferit de Primărie şi de Consiliul Local, adună săptămânal un număr de aproximativ zece-cincisprezece copii, elevi de şcoală generală, care sunt pasionaţi de arta populară, de arta tradiţională în domeniul lemnului. Prima fază a constat în achiziţionarea de obiecte vechi, din podurile bătrânilor, câte au mai rămas nealterate, şi aducerea acestora în acest spaţiu spre luare-aminte, şi spre a ciopli noi frumuseţi, pe motive tradiţionale deja existente. Suntem continuatori şi inovatori. Aici, la muzeu, organizăm şi activităţi complementare : facem drumeţii, creştem iepuri de casă, culegem plante medicinale, ne simţim atraşi de natură şi de facem chiar o monografie a locului, învăţăm din cântecele vechi ale bătrânilor, culegem snoave, legende. Dorim să nu se piardă obiceiurile satului şi copiii trebuie să cunoască bine cultura care a fost leagăn înaintaşilor şi s-o dezvolte.
Care sunt obiectele de sculptură pe care le realizaţi împreună cu copiii în atelierul de lângă muzeu ?
În atelier copiii lucrează linguri frumos încrustate cu motive vechi, icoane de vatră specifice zonei, lucrează sărăriţe, solniţe, bâte ciobăneşti, furci de tors, lingurare, cruciuliţe, pristolnice. Am început să le dezvălui meşteşugul de a realiza păsări măiastre. Fiind începători vor avea nevoie de un drum de iniţiere în arta populară a lemnului.
Există copii care au har de artişti, care respiră porii lemnului şi pot de pe acum să-l aşeze într-o nouă viaţă ?
Sunt copii care la Olimpiada de la Sibiu au luat locul I pe ţară cu o colecţie de cuiere : Pleşa Cătălin, Diaconu Lavinia, Dragoş Luca Gherasimescu. Sunt foarte talentaţi şi au reprezentat comuna cu succes la Olimpiada pe ţară a copiilor meşteri în arta populară a lemnului.
Dragoş Luca Gherasimescu este a doua generaţie ori a treia ?
Este a patra generaţie pentru ca străbunicul vara îşi făcea sanie şi iarna car, realiza toate obiectele din gospodărie, bătrânii noştri trăind lângă pădure erau foarte buni cioplitori, dulgheri şi-şi făceau singuri obiectele necesare traiului. Din timpul războiului tata a rămas fără braţul stâng şi cioplea, sculpta, lucra, trăgea cu coasa cu o singură mână.
Sunt aici obiecte vechi pe care oamenii satului le-au donat şi pe care le-aţi expus aşa de frumos în acest interior. Ziceţi muzeul copiilor în ideea ca generaţia nouă să ducă mai departe tradiţia, să trezească în suflete dorul de trecut, să cinstească memoria străbunilor ale căror palme au mângâiat lemnul acestor obiecte care mai de care mai diferite. Ce proiecte aveţi pentru viitorul apropiat în domeniul artei sculpturii în lemn ?
Mă preocupă mai departe iniţierea copiilor în arta sculpturii, precum o carte despre sculptura în lemn, în care să aşezăm faţă în faţă lucrul străbunilor cu cel al urmaşilor. Dorim ca acest muzeu al comunei să fie cunoscut în ţară şi în lume. Voi aduce aici foarte multe lucrări care îmi aparţin şi care au fost premiate. Dorim să fie un muzeu viu în care copiii să lucreze permanent, să aibă şi posibilitatea să meargă la târguri, la expoziţii ş.a. Şi care va fi numele Muzeului Copiilor din Valea Danului! Ne-aţi vorbit de o celebră legendă a locului. Cum se îngemănează cu locul şi cu lumea de aici?
Se va numi frumos : Muzeul Copiiilor „Meşterul Dan”, legenda spune că printre cei „nouă meşteri mari” de la Mănăstirea Argeşului, a fost şi unul Dan, care a zburat cu aripile de şindrilă până în valea aceasta, iar din locul în care a căzut a izvorât un pârâu care i-a purtat numele. Legenda se aşază la temelia acestei comune. Alţi meşteri s-au numit Iaşu, Sasu, Rodovan, fiecare purtând numele locului către care au zburat.
Sunteţi aşadar iniţiatorul şi mentorul acestui muzeu din comuna cu nume de meşter vestit, Valea Danului. Vorbiţi-ne şi despre activitatea dumneavoastră de artist popular.
M-am născut în această comună la 1 aprilie 1949, din părinţii Filofteia casnică, ţesătoare în război, şi Daniil, învăţătorul satului. Am fost în Germania la Dupel, unde am lucrat în cadrul muzeului de sculptură în lemn, în SUA, la Washington, New York, în multe oraşe din Franţa, am trimis obiecte la expoziţii în toată lumea. În ţară la Craiova, Horezu, Vâlcea, Sibiu, Oradea, Cluj, Târgu-Neamţ, Iaşi şi nu uit că primii care mi-au deschis drumurile au fost oamenii din muzee. Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Romînia din Goleştii de Argeş au fost cei dintâi care au apreciat activitatea mea în domeniul artei populare. Sunt preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din România. Am călătorit mult, dar peste tot purtam dorul de ţară, de potecile satului meu, de apa care e cea mai bună din lume, energia pe care mi-o dă pământul natal, în fiecare dimineaţă, acolo îmi lipsea.
Cum sună legenda care s-a născut după ce Minunea de la Argeş a fost ridicată, aici aproape, la ieşirea din defileu?
Printre meşterii care au ridicat Mănăstirea Argeşului erau Manole, Dan, Sasu, Iaşu, Rodovan şi după ce li s-au luat scările, fiecare şi-au făcut aripi de şindrilă de brad şi au zburat, nu foarte departe de ctitoria lor, către locurile lor de baştină. Dan, unul dintre cei mai buni meşteri, a zburat spre apus, iar unde a picat s-a născut un izvor, apoi o vale, prin care şi-a trimis apa către râul Argeş, vale care s-a numit „a lui Dan”. Noi trăim în comuna Meşterului Dan, la Valea Danului. E o comună frumoasă, departe de neliniştea lumii, unde oamenii încă mai trăiesc după legile ancestrale şi după morala creştină şi unde copiii merg pe drumul cunoscut al moşilor şi strămoşilor lor.
A consemnat Elisaveta Novac |
|
