|
Despre creaţia lumii vizibile
PS Calinic,
Episcop al Argeşului
şi Muscelului
Într-adevăr, Creaţia pare redactată în termenii mitologiei, dar analizând în mod serios şi ştiinţific marea Taină a Creaţiei, vom vedea că este vorba de lucrarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic! Iar încercarea noastră omenească – am vrut să spun – limitată şi neputincioasă, de a ne pronunţa sentenţions că suntem ştiutorii Tainelor lui Dumnezeu, se izbeşte frontal de ceea ce, inspirat de Sfântul Duh, zicea proorocul David: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (Psalmul 103, 25). Şi pentru a nu ne depărta de textele sacre, vom spune că miliardele de oameni, în decursul istoriei acestui pământ, au înălţat rugăciune către Dumnezeu, zicând: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele!” (Psalmul 50, 11).
Cam aceasta ar fi lucrarea cea mai importantă din viaţa noastră şi este necesar să stăruim pentru ca inima noastră să fie tron al iubirii lui Dumnezeu şi a fraţilor noştri, pământenii, pe care-i întâlnim la fiecare pas. Când ne gândim sau vorbim de Creaţie, automat gândul nostru se întâlneşte cu lucrarea lui Dumnezeu care este grăitoare la tot pasul. Mai alaltăieri, fiind într-un dialog cu un om elevat, mi-a spus că a fost ateu o vreme, dar acum este pe drumul cel bun. I-am spus că noi, fie că avem credinţă în Dumnezeu sau nu avem, Dumnezeu tot există şi nu Dumnezeu depinde de noi ci noi depindem de El într-o legătură de iubire fără să zdrobească persoana noastră cu atotputernicia Lui. Şi aceasta este tot o Taină!
Fie că suntem sau nu savanţi de o oarecare suprafaţă, pentru a se linişti inima şi sufletul nostru, este bine şi de folos, după ce am bătut pe la diferitele porţi ale ştiinţei profane, să batem sfios şi la poarta Adevărului, adică să deschidem Biblia şi la prima carte, numită Geneza sau Facerea, să citim cu smerenia cuvenită ceea ce s-a scris de Moise, sub inspiraţia Duhului Sfânt, acum 3.500 de ani!
Deci, prima Carte a Bibliei, Geneza sau Facerea ne pune în faţa fenomenului Creaţiei, Cartea de căpătâi a gândirii ideo-creştine, ideea Creaţiei apărând pentru prima dată într-o minte inspirată de Duhul Sfânt. Iată ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Binele revărsat asupra omului şi a lumii prin creaţie şi prin harul lui Dumnezeu ce însoţeşte permanent lumea încă de la geneză, îl bucură pe om prin împărtăşirea din el. Omul este astfel fericit, iar Dumnezeu este preaslăvit de lucrurile Sale, văzându-le pe ele veselindu-se şi săturându-se fără săturare de Cel de care nu se pot sătura!” (Filocalia, II, p. 111).
S-ar putea ca unii dintre noi să-şi pună fireasca întrebare: De ce a făcut Dumnezeu pe om? Dar nu numai noi, cei de azi ne-am putea pune o astfel de întrebare ci avem mărturii străvechi că omenirea şi-a pus fel de fel de întrebări din care n-a lipsit întrebarea fundamentală. Sfântul Antonie cel Mare îşi pune de asemenea întrebarea: „De ce a fost făcut omul? Ca înţelegând făpturile lui Dumnezeu, să-L vadă dintr-însele şi să preamărească pe Cel ce le-a zidit pentru om. Iar mintea cea plăcută lui Dumnezeu este un bun nevăzut, dăruit de Dumnezeu celor vrednici, în vremea purtării celei bune” (Filocalia, I, p. 27). Să reflectăm la răspunsul Sfântului Antonie cel Mare şi să ne bucurăm slăvind pe Dumnezeu zicând: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”
Istoria omenirii şi mai ales istoria biblică din toate timpurile ne stă mărturie de neclintit că scăderile morale, abaterile de la poruncile lui Dumnezeu, au adus după sine cele mai mari pedepse, nu numai pentru insul în parte ci şi pentru întreg poporul. Iată ce spune profetul Ieremia: „Auzit-am de mândria Moabului, de mândria lui cea nemăsurată, de trufia lui şi de îngâmfarea lui, de înfumurarea lui şi de semeţia inimii lui. Eu cunosc îndrăzneala lui, zice Domnul, lăudăroşeniile lui, vorbele goale şi faptele deşarte” (Ieremia 48, 29-30).
Pentru abaterile noastre de la morala creştină Dumnezeu trimite încercări de tot felul peste viaţa noastră şi de bună seamă, durerile sufleteşti şi trupeşti, după cum ştim fiecare dintre noi. Întreabă Domnul Dumnezeu: „De ce te plângi de rana ta? Durerea ta este de nevindecat? După mulţimea fărădelegilor tale ţi-am făcut aceasta, pentru că se înmulţiseră păcatele tale!” (Ieremia 30, 15).
La această stare dureroasă s-a ajuns din vina poporului şi a păstorilor poporului, după cum citim în Sfânta Scriptură. Domnul Dumnezeu zice: „Poporul Meu a fost ca oile cele pierdute; păstorii lor le-au abătut din cale şi le-au împrăştiat prin munţi; rătăcit-au ele din deal în munte şi şi-au uitat staulul lor. Toţi care le găseau le mâncau şi duşmanii lor ziceau: Nu suntem noi de vină, pentru că ele au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii, împotriva Domnului, nădejdea părinţilor lor” (Ieremia 50, 67).
Pentru fiecare dintre noi, credinţa şi morala, care izvorăsc din plinătatea Harului dumnezeiesc trebuie să ducă la îndreptarea vieţii noastre de fiecare zi. Să ne amintim ce scria Gh. Asachi în veacurile trecute: „Îndreptarea morală a unei naţii se cuvine să purceadă dinlăuntrul ei; nu plecarea domnitorilor buni, nici asprimea legilor o pot înfiinţa, ci prin făptuirea şi pilda individuală” (Opere, II, 753). Iar filosoful N. Carta adăuga: „Morala nu poate fi decât o igienă socială, care are drept scop de a purifica atmosfera îmbâcsită de vicii şi prejudecăţile unei societăţi. O morală aplicată cu tactică, împiedică surparea unei societăţi.” (Opere, 599).
Viciile de tot felul au distrus imperii şi împărăţii care se credeau că n-or să cadă niciodată, aşa cum citim în Biblie şi Istoria neamurilor. Sfântul Apostol Pavel scrie creştinilor care trăiau în stricatul şi imoralul Imperiu Roman: „Căci cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu … iar cei care sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Căci dacă vieţuiţi după trup (după poftele lui) veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.” (Romani, cap. 8).
Aşadar, fără a crede în Dumnezeu, în Iisus Hristos, Cel Întrupat aici pe Pământ, în Duhul Sfânt, Mângâietorul şi Duhul Adevărului, nu putem reuşi performanţa de a realiza din noi înşine omul moral, plin de calităţi duhovniceşti, pentru a putea rezista în valurile furtunoase ale acestei lumi!
Suntem mângâiaţi citind în Scripturile Sfinte, cuvinte care tămăduiesc inima şi sufletul nostru: „Câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu!” (Romani 8, 14).
Ne rugăm, Ţie, Doamne, ca aşa să fie! |
|
